sâmbătă, 21 iunie 2008

Justitiarul

Titlurile editiei din ziarul Justitiarul
www.justitiarul.ro
www.sibiu.justitiarul.ro


Ne-ai furat, ne-a placut si te-am votat!
Rezultatul alegerilor pentru funcţia de primar, la Sibiu, au fost previzibile, la fel ca şi cele de la Constanţa, Braşov sau Timişoara. Imprevizibilă a fost doar prezenţa extrem de redusă la urne. În municipiul Sibiu au votat doar 42,56 % dintre cetăţenii cu drept de vot! Pentru veşnicul Iohannis au votat 83,26 % dintre cei puţini, care s-au deranjat să voteze, aşa că acesta a obţinut doar 34,72 % din opţiunile electoratului sibian.

Razvan Marcu, dihorul care vrea sa para sconcs
L-am cunoscut pe acest june infatuat pe vremea când tipăream „Justiţiarul” la tipografia „Tribuna”. Atunci era cu câtiva ani mai tânăr şi nu era aşa umflat, nici la propriu şi nici la figurat. Avea acelaşi birou cu Florin Staicu, altul care se crede buricul universului şi mandatarul adevărului absolut, ajungând şi el, prin volum, la acelaşi aspect de godac sau de slugă bine hrănită. Cei doi au promovat, nu doar la cântar, primul devenind „star de televiziune” – asta doar în mintea sa confuză, iar celălalt a ajuns director la „Tribuna” lui Ilie Carabulea, de se răsuceşte Slavici în mormânt, când vede pe mâinile cui a încăput ziarul său şi cum acesta slujeşte intereselor antiromâneşti.

Pedofilul Trif Mihai Marcel, prima condamnare!
Columbofil, germanofil şi pedofil, Mihai Trif pare un om plin de pasiuni. Pasiunea pentru sexul cu minore a devenit obsesivă încă din tinereţea acestui maniac. Se laudă că are două facultăţi, dar deprinderile sale maladive denotă că individul nu se află nici măcar în deplinătatea facultăţilor mintale. Turnător al Securităţii, a fugit sau, mai degrabă, a fost lăsat să plece chiar înainte de evenimentele din decembrie 1989.

La un pas de infarct din cauza nedreptatilor
Mă numesc Anghel Elisabeta şi locuiesc în Sibiu, pe strada Măsarilor, la nr. 13. Fiindcă dumneavoastră aţi publicat necazurile mele mă adresez, din nou, revistei „Justiţiarul sibian”.

PREDICTIILE LUI ADRIAN NASTASE APLICATE LA ALEGERILE LOCALE DIN SIBIU 2008
La sfârşitul lunii martie a acestui an electoral, vicepreşedintele PNL, Norica Nicolai expunea la Alba Iulia cu ocazia lansării candidaţilor liberali, gândirea de perspectivă a partidului său, precizând că liberalii îşi propun să câştige alegerile locale în Cluj, Alba, Hunedoara şi Sibiu creând “patrulaterul galben” pentru a face din Munţii Apuseni ceea ce Europa de Est are nevoie: „un Innsbruck al Europei de Est”.

Final de alegeri cu scantei si stele verzi
Nu am fost şi nu voi fi niciodată adeptul comunismului…nu se poate uita uşor îngrădirea drepturilor fundamentale ale omului care ne-a creat frustrări ani de zile, care ne-au tranformat în nişte roboţei cuminţi şi disciplinaţi, setaţi să ne exprimăm numai în intimitatea domiciliului, cu persoane de foarte mare încredere sau pe la colţuri, cu ochii în patru în speranţa că nu vom fi auziţi de nimeni.

Marius Albin Marinescu: Nu ma consider un invins!
Dacă în campania electorală m-am adresat tuturor sibienilor printr-o scrisoare deschisă, publicată tot aici, iată că acum sunt exclusivist şi mă adresez doar electoratului meu, celor care m-au girat cu votul lor.

Martin Muller, alias Herr „Sobis”, agent de influenta sau „doar” sarlatan?
Martin Müller este un sas originar din Mediaş, emigrat în Germania în anul 1978 şi repatriat, prin proprie voinţă, din anul 2006. De popularizarea acestuia s-a ocupat publicaţia „Formula AS”, aceeaşi revistă care-l perie periodic pe primarul sibian Klaus Iohannis, prezentându-l ca cel mai primar dintre primarii României.

Niciun comentariu: